Programare susținere referate

Comunicare, media și PR

Programul de studii universitare de masterat cu specializarea Comunicare, media și PR (vezi încadrare în domeniu) are ca obiectiv central formarea de specialiști competenți şi performanți în domeniul complex al comunicării media specializate și al relațiilor publice. Ca masterat profesional, bazat pe un plan de învățământ cu discipline și tematici de studiu compatibilizate național și internaţional, programul de studii Comunicare, media PR răspunde nevoilor de continuare la nivel de master a studiilor de licență din domeniul Științe ale comunicării, de optimizare a direcțiilor de angajabilitate ale absolvenților și de corelare a competențelor prognozate - profesionale și transversale - ale acestora cu dinamica actuală a pieței muncii, cu nevoia tot mai vizibilă de specialiști în comunicare, familiarizați cu noile tehnologii și resurse media, cu reconfigurarea discursurilor media, a strategiilor și a campaniilor de relații publice, respectiv cu cerințele angajatorilor locali, regionali, naționali și internaționali care desfășoară activități de profil.
Obiectivele și misiunea asumată a programului de masterat Comunicare, media și PR vizează formarea unor competențe profesionale precum: utilizarea metalimbajului, a metodologiilor şi a cunoştintelor de specialitate aferente ştiinţelor comunicării, culturii media în epoca internetului generalizat și tipologiei discursive implicate în toate categoriile de comunicare media și de tip PR; managementul informaţiei şi al instituţiilor de presă; înţelegerea şi analiza profesională a diferitelor tipuri de audienţă/ public implicate în procesul globalizat de comunicare; producţia şi difuzarea unui conţinut jurnalistic (text, video, audio şi foto) pentru toate tipurile de media; identificarea, analiza şi operaţionalizarea strategiilor de elaborare a diferitelor tipuri de discurs jurnalistic; dezvoltarea abilității de a comenta critic, respectiv de a construi un brief de relaţii publice; capacitatea de a elabora planuri de comunicare strategică în sfera politică, sfera economică şi sectorul nonprofit. La acestea se adaugă formarea unor competenţe transversale precum: rezolvarea în mod realist – cu argumentare atât teoretică, cât şi practică – a unor situaţii profesionale uzuale sau de criză, în vederea soluţionării eficiente a acestora; aplicarea tehnicilor de muncă eficientă în echipă multidisciplinară, cu îndeplinirea anumitor sarcini pe paliere ierarhice diferite; identificarea şi utilizarea elementelor specifice de deontologie şi de responsabilitate socială a jurnalistului, exersarea gândirii critice.
Programul de studii corespunde necesităților profesionale identificate pe plan local şi regional - prin consultarea directă a potențialilor angajatori - dinamicii oportunităților de angajare oferite de către firme din domeniu de la nivel național, direcțiilor de dezvoltare ale firmelor multinaționale, precum și obiectivelor generale şi specifice ale Planului strategic al Universității „Dunărea de Jos” din Galați, pentru perioada 2021-2024, privind „revitalizarea misiunii educaționale şi a celei științifice” și „diversificarea ofertei educaționale şi a serviciilor de instruire, dublată de reformarea curriculară, fiind, în același timp, un program compatibil cu oferta educațională actuală, promovată la nivel european.”


Programul Comunicare, media și PR permite absolvenților să activeze ca specialiști în comunicare, media şi relații publice în cadrul unor instituții media publice și private, în instituții ale administrației publice locale și naționale, în cadrul unor agenții guvernamentale, organizații politice sau nonguvernamentale, firme de profil etc. Competențele profesionale și transversale dezvoltate în urma parcurgerii curriculei aferente programului de masterat Comunicare, media și PR facilitează activități de creare şi gestionare a imaginii organizațiilor; de mediere şi negociere a conflictelor; de organizare de campanii, evenimente publice planificate, conferințе de prеsă moderate în corelare cu procedurile legale existente; de efectuare a unor activități de documеntarе, redаctare, inclusiv investigații de presă sau reportaje; de elaborarea de mesaje-cheie sau personalizate în funcție de grupurile-ţintă vizate, ce vor fi transmise prin intermediul mass-media, newmedia şi social-media, cu respectarea standardelor de transparenţă şi etică în comunicare ș.a.


Finalitatea educativ-formativă a programului de masterat Comunicare, media și PR constă în pregătirea de viitori specialiști aparținând unor domenii diferite – dar complementare – de activitate, în acord cu Cadrul Naţional al Calificărilor, precum: specialist în relaţii publice, specialist în activitatea de lobby, expert relaţii externe, specialist în relaţii publice, purtător de cuvânt, brand manager etc.

Activitățile de curs și seminar (vezi fișele disciplinelor anul I și anul al II-lea) sunt suținute de cadre didactice specializate (vezi lista

 

TABERE STUDENȚEȘTI IUNIE 2025

METODOLOGIE PRIVIND ORGANIZAREA TABERELOR STUDENȚEȘTI

REPARTIZARE LOCURI PE FACULTĂȚI

COMISIE DE SELECȚIE și COMISIE DE CONTESTAȚII

REZULTATE SELECȚIE 

REZULTATE FINALE

CERERI DEPUSE

CALENDAR

FORMULARE: CERERE și  DECLARAȚIE

 

TABERE STUDENȚEȘTI IUNIE 2024

METODOLOGIE PRIVIND ORGANIZAREA TABERELOR STUDENȚEȘTI

REPARTIZARE LOCURI PE FACULTĂȚI

REZULTATE SELECȚIE 

CERERI DEPUSE

CALENDAR

FORMULARE

 

TABERE STUDENȚEȘTI FEBRUARIE 2024

METODOLOGIE PRIVIND ORGANIZAREA TABERELOR STUDENȚEȘTI

REPARTIZARE LOCURI PE FACULTĂȚI

REZULTATE SELECȚIE

CALENDAR

 

IMPORTANT 

ALEGERI PENTRU REPREZENTANȚII STUDENȚILOR IN SENATUL UDJG ȘI ÎN CONSILIUL FACULTĂȚII NOIEMBRIE 2023

 

TABERE STUDENȚEȘTI 2023

METODOLOGIE PRIVIND ORGANIZAREA TABERELOR STUDENȚEȘTI

REPARTIZARE LOCURI PE FACULTĂȚI

CERERI DEPUSE

 REZULTATE SELECȚIE

CALENDAR

TIPIZATE

 

TABERE STUDENȚEȘTI 2022 

METODOLOGIE PRIVIND ORGANIZAREA TABERELOR STUDENȚEȘTI

ANEXE METODOLOGIE 

TIPIZATE TABERE STUDENȚEȘTI

REPARTIZARE LOCURI TABERE STUDENȚEȘTI  

CERERI DEPUSE ȘI ANALIZĂ DOSARE  

REPARTIZARE LOCURI TABERE  

REPARTIZARE LOCURI DE TABĂRĂ - LISTA FINALĂ (AFIȘAT 19.07.2022)  

 

ANUNȚ IMPORTANT

Detalii privind decontarea contravalorii abonametului de transport TRANSURB sunt disponibile aici  

 

ANUNȚ IMPORTANT

Începând din 5 ianuarie 2022 activitățile didactice se vor desfășura in regim hibrid (on site și online), conform orarelor postate pe pagina web a facultății. Decizia a fost luată în cadrul Consiliului Facultății de Litere din 14 decembrie 2021. 

ȘCOALA DE VARĂ  2026

A DOUA VIAȚĂ A TEXTULUI

6-10 IULIE 2026

 

Facultatea de Litere, Facultatea Transfrontalieră și Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Sud-Est lansează apelul de participare la Școala de vară cu concurs de traducere literară, dedicată studenților interesați de traducere ca practică culturală, creativă și profesională. 

Școala de vară este gratuită și se adresează studenților de la ciclul universitar de licență, masteranzilor și doctoranzilor din domeniul filologic și din arii conexe, interesați de traducere literară și culturală.

Școala de vară oferă:Scoala de vara iulie 2026

  • ateliere intensive de traducere literară (engleză – română)
  • discuții aplicate despre stil, registru, transfer cultural și etica traducerii
  • feedback individualizat din partea organizatorilor
  • concurs de traducere, cu evaluare profesionistă
  • publicarea traducerii câștigătoare în revista Centrului Cultural „Dunărea de Jos”
  • certificat de participare

Limbi de lucru: engleză – română                                                                                 

Obiective

  • Dezvoltarea competențelor avansate de traducere literară și culturală                                
  • Familiarizarea studenților cu etica traducerii și cu procesul editorial
  • Stimularea dialogului intercultural prin traducere
  • Oferirea de vizibilitate publică tinerilor traducători prin publicare
  • Consolidarea colaborării între Facultatea de Litere, Facultatea Transfrontalieră și mediul cultural local

Structura

Școala de vară include: sesiuni teoretice introductive, ateliere de traducere ghidată, lucru individual și în echipă si concursul de traducere literară

Concursul de traducere

  • text-sursă: fragment literar contemporan (comunicat participanților înscriși)
  • criterii de evaluare:
    • fidelitate semantică
    • adecvare stilistică
    • coerență și fluență în limba-țintă
    • creativitate responsabilă

Organizatori

  • Conf. univ. dr. Corina Dobrotă – Facultatea de Litere/ Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Sud-Est/ARTLIT
  • Conf. univ. dr. Oana-Celia Gheorghiu – Facultatea Transfrontalieră/ Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Sud-Est/ARTLIT
  • Lect. univ. dr. Alexandru Praisler – Facultatea de Litere
  • Lect. univ. dr. Mihaela Alina Ifrim – Facultatea Transfrontalieră
  • Asist. univ. dr. Ana-Maria Moga – Facultatea de Litere
  • Florina Zaharia – Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Sud-Est
  • drd. Alina Neculachi – Facultatea Transfrontalieră/ Facultatea de Litere a Universității București/ Editura Cartea Românească
  • drd. Claudia Lupu – Facultatea Transfrontalieră

Înscriere

Candidații vor completa formularul de înscriere de la adresa https://forms.gle/6aNqd5Hy2TS6F2t99, la care vor atașa:

  • o scurtă scrisoare de motivație în limba engleză (max. 1 pagină)
  • un CV academic

TERMEN DE ÎNSCRIERE: 1 iunie 2026

Detaliile privind calendarul, selecția participanților și programul final vor fi comunicate ulterior celor acceptați.

Rezultate și vizibilitate

  • Publicarea traducerii câștigătoare în revista Centrului Cultural „Dunărea de Jos”
  • Diplomă / certificat de participare
  • Posibilitatea includerii traducerilor selectate într-un dosar tematic dedicat tinerilor traducători
  • Promovare în presa locală

Impact așteptat

  • Creșterea atractivității programelor de studiu din domeniul filologic
  • Formarea unei comunități active de tineri traducători
  • Consolidarea relației universitate – instituții culturale
  • Promovarea traducerii ca formă de creație și mediere culturală

 

ȘCOALA DE VARĂ 2025 - COMUNICARE PE REȚELE SOCIALE (ediția a III-a)

 

Vești bune!  Ne-am întors și anul acesta cu a III-a ediție a Școlii de vară „Comunicare pe rețelele sociale,  așa că te așteptăm să te înscrii pentru a participa, în perioada 8-16 iulie 2025, la activitățile interactive pe care ți le-a pregătit lect. dr. Marius Țuca din cadrul Departamentului de Literatură, lingvistică și jurnalism al Facultății de Litere. 

COMUNICARE PE REȚELE SOCIALE 2025

 WhatsApp Image 2025 09 11 at 12.32.27 aac91339

Ș

ȘCOALA DE VARĂ 2024 - COMUNICARE PE REȚELE SOCIALE (ediția a II-a)

 

Dacă ai participat la școala de vară „Comunicare pe rețelele sociale” organizată in 2023 și ți-a plăcut, te așteptăm să te înscrii pentru a participa si la a doua ediție a acestei școli organizată în perioada 8-18 iulie 2024 de Departamentul de Literatură, lingvistică și jurnalism al Facultății de Litere.  

 COMUNICARE PE REȚELE SOCIALE 2024

WhatsApp Image 2025 07 02 at 16.59.12 a239b79f

ȘCOALA DE VARĂ 2023 - COMUNICARE PE REȚELE SOCIALE (ediția I)

 

Te așteptăm la școala de vară „Comunicare pe rețelele sociale”, un program de studii dedicat studenților și liceenilor, organizat în perioada 17-27 iulie 2023 de Departamentul de Literatură, lingvistică și jurnalism. In cadrul acesteti scoli vei putea participa la o sesiune completă de teste care să determine cele mai bune alegeri în ce privește viața profesională. Testele, atât individuale, cât și de grup, vor fi efectuate de specialiștii din cadrul Centrului de Consiliere și Orientare în Carieră din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați.

 COMUNICARE PE REȚELE SOCIALE 2023

WhatsApp Image 2025 07 02 at 16.59.12 70d290d2

Mihaela RUSU este lector universitar în cadrul Departamentului de Literatură, Lingvistică și Jurnalism. Titlul de doctor în Filologie, specializarea Literatura română, i-a fost conferit de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, în anul 2018.

Discipline predate:  Personajul mediatic, Literatura română interbelică: proza și dramaturgia, Didactica textului literar și nonliterar în context multicultural, Geografia literară - călătorie, migrație, exil, diasporă

Domenii de cercetare: literatura română, studii culturale, didactica specialității, dinamica discursului jurnalistic.